Obiceiuri Stramosesti

IELELE

Iele sunt fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sunt descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele. Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare. Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu, cind iarba rasare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor din specia "lingura zinei" (in Moldova au si multe alte denumiri: voalul zinei, creasta alba, si nu in toate regiunile sunt considerate comestibile).
Intilnirea cu Ielele este extrem de periculoasa pentru oameni, multi dintre ei raminind pociti daca deranjeaza sau isi permit sa vada ielele.

Chinuri si sminteli, pedepsele Vintoaselor

Se spune ca barbatii si femeile care lucreaza de Rusalii (adica sarbatoarea pe care tocmai am avut-o duminica asta) sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si ismintitii. Multi gospodari de la sate au povestit cum, in zi senina ca si cristalul, s-au trezit cu finul abia strans in claie dintr-o data luat si dus de Vintoase - un fel de vartej format din curenti turbionari care se formeaza istantaneu si dispar undeva prin paduri. Obiectele prinse in acele virtejuri sint risipite pe distante foarte mari. Se spune totodata ca oamenii ori vitele care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor mor in mod misterios. Grindina, inundatiile catastrofale, uscarea pomilor din aceasta perioada a anului sunt atribuite tot puterilor malefice ale acestor fapturi. La tara spre exemplu, daca un barbat ramine olog dupa ce s-a culcat pe cimp, satenii considera ca a fost pedepsit de Iele. Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila sau beau din izvoarele, din fantanile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor. Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramane mut.

Rusaliile (duminica, 15 iunie - in acest an)
La 50 de zile dupa Pasti poporul roman serbeaza, timp de trei zile sau o saptamina (diferentieri zonale), Pogorirea Duhului Sfint sau (popular)Rusaliile. Acestea sint personaje feminine cvasimalefice a caror existenta se petrece mai ales in vazduh, vara si in padure. Similar Ielelor, cu care uneori sint confundate, una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos. Danseaza in aer sau pe pamint, noaptea, asezate in cerc, dar, daca sint zarite de un muritor sau daca, din greseala cineva calca pe locul pe care au dansat (acolo iarba este arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav de o boala numita, in limbaj popular, "luat de Rusalii".

Tot de Rusalii, portile caselor se impodobesc cu crengi de tei, de cu o seara inainte. In ziua de pogorire a Duhului Sfint oamenii primesc de la biserica crengi de tei, sfintite cu rugaciunile speciale ale acestei zile. Aceste crengi se patreaza in casa timp de un an si folosesc in zilele cu furtuni mari si cu descarcari electrice. Atunci femeile arunga bucati din aceste crengi si frunze uscate in focul pornit in soba ca sa potoleasca urgia cerului.

Sfintul Ignatie Teoforul.

Acest sfint este sarbatorit in ortodoxism pe 20 decembrie,ziua taierii porcului.Despre viata acestui mucenic, traditia bisericii ne spune că a fost în tinerete ucenic al Sfîntului Ioan Evanghelistul si, la vîrsta maturitătii depline, ca urmas al apostolilor ce era, a fost ales episcop în Antiohia Siriei, cetate în care pentru prima dată ucenicii Domnului au început a se numi crestini. Acest arhiereu era un bun organizator al orînduielilor bisericesti si un desăvîrsit slujitor al tainelor lui Hristos. Pentru credinta sa, în timpul prigoanei împotriva crestinilor, Ignatie a fost prins de păgîni si aruncat la fiare ca să-l sfîsie, în timpul unei serbări dedicate idolilor, la Roma. Din trupul său au rămas numai oasele cele mai mari care au fost adunate de credinciosi si puse la cinste , în ziua de 20 decembrie, anul 107.Moastele sale se afla la Roma ,in biserica Sf.Clement.
Ritualul tăierii porcului, în ziua de Ignat, se leagă de o traditie a epocii precrestine, cînd se aduceau jertfe zeitătilor ce apăreau si dispăreau în perioadele de înnoire a timpului. Ignat era o divinitate solară (ignis însemnînd foc), si, prin analogie, este si numele Sfîntului Ignatie Teoforul din calendarul crestin - ortodox, numit de popor si Ignatul porcilor.
Zeul Agnis (lat .Ignis,hitt. agnis) este zeul focului in hinduism si apare si in vede si in upanishade.
Consumul carnii de porc in Anatolia hittita era guvernat de un set de principii religioase si sociale.In textele hittite mincatul porcului este inalt ritualizat.In jurul bazinului mediteraneean sacrificiul porcului asigura fertilitatea comunitatii si a animalelor.Un festival practicat in Istanuwa reafirma relatia uman-divin paralel cu sacrificarea porcului, ca pact si pentru a incheia tratate, porcul avind si rol de substitut pentru sacrificiul uman.
In Egiptul antic,porcul ocupa aceeasi pozitie ca si in Palestina si Siria, aceea de animal necurat. Totusi,o data pe an egiptenii sacrificau porci lui Osiris si lunii si mincau carnea acestora.
Conform transmiterii traditiilor antice,este posibil cindva ca Osiris sa fi fost considerat ucis ca un porc si de aici si traditia sacrificiului porcului.
In traditia iudaica istoria spune ca odata cu cucerirea Estului Mijlociu de catre Alexandru cel Mare templele iudaice au fost pingarite cu ocazia sarbatorii hanukha prin sacrificii pagine de influenta elenistica ale...porcilor.
In Romania actuala ignatul porcilor este o sarbatoare de familie,o sarbatoare inca vie. Desi sacrificiul porcului pare un obicei barbar, acest sacrificiu are loc asupra unui animal care a fost crescut cu dragoste si care, la momentul sacrificiului are de obicei spre 200 de kg si este un animal greoi si imobil care se misca in rare ocazii.
Taierea porcului este un eveniment complex si plin de farmec in care membrii unei familii au ocazia sa lucreze impreuna si sa se simta bine.
De obicei se cheama si un macelar care sacrifica porcul,iar din singele scurs intr-o oala se pregateste singerete.
Apoi are loc pirlirea porcului ,cindva acest lucru se facea cu paie ,azi se face cu o ustensila alimentata cu lemne sau racordata la o butelie. La pirlire macelarul da si diagnosticul finetii carnii in functie de felul in care se stringe soricul cind este pirlit.
Apoi porcul este spalat si crapat. Se poate taia pe burta sau pe spate. Cine doreste cotletul si ceafa intregi il crapa pe burta.
Porcul este golit de mate si maruntaie .
Plaminii ,ficatul,rinichii,splina ,inima se pun la fiert pentru caltabos.
Apoi se alege carnea pentru gatit,pentru friptura,pentru cirnati, pentru jamboane.
Slana se taie pentru saramurat si apoi afumat,precum si pentru fiert.
Din grasime se fac jumari, iar untura se sareaza si se pune la borcane.
Oasele se lasa cu ceva carne pe ele,se saramureaza si se afuma.
Afumatul se face cu fum cald sau rece,iar apoi afumaturile ca jambonul se pun la maturat in curent de aer si temperatura constanta -scazuta.
Unele bucatarii sint mai rafinate si pregatesc si minuni culinare cum ar fi cirnati de porc si berbecut in mate de oaie, sau babic si ghiudem.
Capul si labele porcului se fierb pentru racituri .
Carnea pentru friptura pe gratar se mai poate marina si in lapte.
Gata, ca mi-e rau deja.

ZILELE BUBATULUI

Sfânta Varvara/Vârvara/Vărvara/Bărbara/Barbura (4 decembrie) şi Sfântul Sava (3 şi 5 decembrie) sunt serbaţi în virtutea atributelor vindecătoare de boli.
Indeosebi bubele provocate de vărsat pot fi înlăturate respectându-se interdicţiile din aceste sarbători ale vărsatului/bubelor denumite şi Borboasele/Savele Bubatului. Femeile nu trebuie să coasă/ţeasă/năvădească/spele rufe, etc. pentru a-şi feri copiii de bubat/varsat. In aceste zile sunt evitate mâncărurile din porumb, linte, fasole, seminţe de dovleac, etc. întrucât bubele se pot face mari ca acestea. In prima zi se fac trei turte şi se dau de pomană. Prin unele părţi se fac doar două: una se dă de pomană copiilor, a doua se pune la streaşina casei. Azima dată de pomană trebuie să fie caldă ca şi bubatul să fie cald.

Prin Olt se obişnuia spălatul feţei copiilor cu apă unde s-a spălat o icoană pentru a se păstra faţa curată ca icoana. Aşa numita (în)burburare a copiilor se făcea prin ungerea cu miere sau cu zahar dizolvat în apă pe faţă, frunte şi barbă. Mamele făceau semnul crucii pe feţele copiilor cu degetul arătător muiat în miere explicând că gestul lor e menit a face "bubatul dulce". Prin Muscel se puneau trei lumânări la icoană "în credinţă". Picăturile acestor lumânări se aşezau sub perna bolnavului pentru vindecare grabnică. Legendele despre Sfânta Varvara şi Sfântul Sava s-au contaminat reciproc, ţăranii musceleni crezând că "Sava a fost o sfântă care a zăcut de vărsat şi a rămas chioară" având rolul vindecării de tifos/lingoare.

Obiceiurile reprezintă o preluare de către calendarul popular din Vieţile sfinţilor, cuviosul Sava fiind pomenit pe 3 decembrie şi pe 5 decembrie. Una dintre minunile sfântului este preschimbarea oţetului în vin dulce la un ospăţ, iar altă dată schimbând gustul amar al mâncării cu semnul Crucii.
Sfânta Varvara a vindecat de bube şi boli şi era sarbatorită în partea de sud a Moldovei ca "sfânta mai mare peste bube, care ajută femeilor la naşteri grele, la boli şi la primejdii.

NOAPTEA STRIGOILOR SAU ANDREIU DE IARNA

Data de 30 noiembrie coincide cu pomenirea Sfântului Apostol Andrei "cel dintâi chemat", născut în Betsaida Galileii. Frate cu Simon Petru, Andrei a propovaduit creştinismul "în toata Tracia, prin Macedonia, şi prin toată Tesalia..." fiind considerat un reper creştin important pentru români.

Circula o legendă ciudată, fără legatură cu viata apostolului, care se povestea în această zi de Sfântul Andrei/ Sânt Andrei/Moş Andrei/ Sfânt Andrea. Este vorba de un prunc lepadat pe apa, devenit ucigaş. Un călugar a uzat de o stratagemă aruncându-l într-o temniţă improvizată. Când "după mulţi ani" nişte pescari aduc un peşte în pântecele căruia se afla cheia de la temniţă, iar călugărul o deschide, îl află pe ucigaş viu. Intuind alegerea divină, monahul îi dă un canon pastoral frizând imposibilul (preschimbarea a cinci oi din albe în negre şi a altor cinci din negre în albe) care este îndeplinit, iar Andrei şi-a aflat iertarea păcatelor devenind chiar sfânt. Atributele acestui sfânt întâlnite în diverse zone sunt: "cel mai mare peste turme, vite şi fiare" apărând gospodăriile de lupi, mai ales de "gadine" şi de strigoi. Contra acestora din urma, îndeosebi, "se ung ferestrele pe dinafară şi hornul pe dinăuntru cu usturoi şi toţi ai casei mănâncă usturoi." Elementele creştine apar în aceste practici: se ung ferestrele cu usturoi în semnul crucii, se aprinde şi tămâie, se dă de pomană făină sau alte sortimentete de hrana.

In noaptea Sfântului Andrei denumita şi "noaptea strigoilor” se obişnuia "păzitul usturoiului": In ajun de Sfântului Andrei se adunau flăcăii şi fetele, stăteau toată noaptea şi păzeau usturoiul. Femeile fac covaşe şi zic că cine nu va mânca, îl mănâncă lupul în iama aceea. Se punea pe sobă usturoiul, o garafă cu vin, covrigi, zahăr, o cordică roşie şi busuioc. O fată mare îl păzeşte şi ceilalţi joacă. Flăcăii se reped fără veste să ia din usturoi şi fetele nu-i lasă. Aceasta se întâmplă de mai multe ori, până ce se învoiesc. Fetele iau cordica, câte un fir de busuioc şi flăcăiii câte un covrig, vin şi usturoi. Elementele creştine au punctat obiceiurile: fetele aprind lumânări, dau de pomana, fac rugăciuni şi ţin post, etc. Covaşa era un fel de băutură fermentată din mălai şi făina cu gust dulce-acrişor (ca al bragăi), consumatul ei având drept ţintă devenirea vacilor mai lăptoase, cu un lapte smântânos.

Poziţia lunii era interpretată premonitoriu: dacă în noaptea de Sfântul Andrei luna e plină şi cerul senin, iarna va fi blândă; dacă ninge/plouă - zăpezile vor fi mari, "grele".

În Basarabia de odinioară: din ziua de Sfântul Andrei până la Crăciun femeile nu torc spre a nu o supăra pe Maica Domnului.

În Moldova (Botoşani) ziua se mai numea a lupului, fiind interzis lucrul ca să nu omoare lupii caprele, oile. Pe lângă ungerea cu usturoi a ferestrelor, grajdurilor, fântânilor etc., la cornul din dreapta al vitelor de parte bărbătească se lipeau cruci din ceară.
În Haţeg se credea că lupul are în această zi gâtul mobil: "îşi vede lupul coada".

Obiceiul era prin unele zone de a se face o anume turta a lui Andrei, pentru care fetele aduc apa neîncepută cu gura şi într-un fel de joacă-ritual, măsoară sarea şi făina cu o coajă de nucă. Scopul era ca în noaptea Sfântului Andrei să Ii se iveasca în vis ursitul.

Noaptea era considerată propice farmecelor de dragoste / de leac/ de mana vitelor, etc.

Luminatia,sau Ziua mortilor
este o sarbatoare care incepe pe 31 octombrie si se termina pe 2 noiembrie .Este numita in calendarul catolic Sarbatoarea tuturor sufletelor.
Luminatia este o sarbatoare tinuta in zona Ardeal si Banat de catre toti oamenii indiferent de confesiunea religioasa din care fac parte,fie catolici,fie ortodocsi,fie protestanti.
În tradiţia Bisericilor catolice se spune că, de Luminaţie, o parte din sufletele celor morţi, care nu au fost nici sfinţi şi nici damnaţi, ajung în Purgatoriu, unde se curăţă de păcate, ca apoi sa aiba acces în rai.
Astfel,in ziua de 31 octombrie,oamenii merg la mormintele celor dragi si le curata.
In zilele urmatoare,ei duc flori ,de obicei crizanteme,si se roaga la morminte ptr sufletele
rudelor trecute dincolo.
Cindva se pare ca se obisnuia sa se aprinda noaptea luminari si sa se puna pe ape.
Azi,insa,cum se insereaza,in ziua de 1 nov,oamenii pornesc spre cimitire pentru a pune luminari.
Aceasta sarbatoare este o parte din vechiul cult al mortilor.
In traditiile populare romanesti din sud-estul tarii traditia cultului mortilor apare sub numele de Samedru,un cioban stilizat care se spune ca „ incuie vara si desfrunzeste pomii”.
In simbata dinaintea lui Samedru,numita si Mosii cei mari,Mosii lui Samedru,sau Mosii de toamna se aduc ofrande pentru sufletul mortilor.
Traditia era cindva,ca ,de simbata mortilor sa se taie un copac si sa se incinereze in noaptea de 25/26 octombrie.
Focul lui Samedru este simbolul mortii/invierii zeului,un sfirsit si un nou inceput,incheierea unei perioade de timp si inceputul alteia.O innoire a anului.
. Interesanta este si formula de invocare a spiritelor mortilor spusa in tinutul Almajului si prin care li se cerea acestora, in schimbul pomenilor date, ajutor, belsug si spor in casa:

“Voi mosi stramosi
Sa-mi fiti toti voiosi,
Sa-mi dati spor in casa,
Mult pe masa,
Cu mult ajutor
In campul cu flori”

La focul lui Samedru participa toata comunitatea:copiii si flacaii aleg copacul din padure,il taie si-l curata de crengi.
Apoi il duc la locul de ardere unde il imbraca in cetina si-l pun in picioare.
Copacul este numit par si este pus in pozitie verticala.
La inserare,copiii aprind focul,femeile vin si impart pomana ca la o inmormintare.
In timp ce parul arde,oamenii maninca,beau,glumesc,cinta si danseaza.
Renasterea zeului coincide cu momentul prabusirii parului ars.
Oamenii luau cu ei cenusa si carbune pe care le imprastiau pe paminturi si in gradini,incepind astfel un nou an pastoral sub protectia zeului.
Anul pastoral avea doua parti : anotimpul lui Samedru si anotimpul lui Sangeorz.Si azi,turmele de vite pleaca la pascut de Sangeorz si se intorc sa ierneze de Samedru.
Popoarele celtice aveau aceeasi impartire a anului in doua anotimpuri,cu diferenta de incepere de citeva zile :1 mai si 1 noiembrie.
Elementele sarbatorilor sint comune cu cele celte,in Romania existind si azi dansurile ciobanilor de Samedru si Sangeorz.
Sarbatoarea celtica de reinnoire a zeului se numeste Samhain,sau sarbatoarea tuturor spiritelor.
Ea are loc in noaptea de 31 oct-1nov.Aceasta antica traditie este cunoscuta in lume sub numele Halloween (All hallow even ) sau All saints day.
Samhain ,in limbile gaelice moderne este numita Sfirsitul verii.De asemenea in limba irlandeza moderna,Samhain inseamna noiembrie.
Odata cu afirmarea crestinismului,Samhain si-a schimbat numele in Ziua tuturor sfintilor sarbatorita pe 1 nov si Ziua tuturor sufletelor sarbatorita pe 2 nov.
Dar sarbatoarea ca intreg incepe pe 31 oct.
Celtii au fost printre primii care au adoptat religia crestina deoarece aceasta confirma credintele celte privind familia,comunitatea, reinnoirea si moartea.
Astfel,anul nou de 1 ian este o conventie aleasa intre vechiul Samhain (1 nov) si anul nou roman (1 mar)..
Samhain a primit o binecuvintare crestina in anul 837 ad din partea bisericii catolice drept multumire ca au pastrat traditiile crestine si scripturile sute de ani cit haosul a domnit in Europa.
De samhain celtii sarbatoreau intilnirea fortelor intunericului cu ale luminii si considerau ca noaptea dinspre 31 oct si 1 nov este ca o „taietura „ in timp in care spiritele celor morti pot veni sa locuiasca in cei vii.
Celtii faceau un foc din oasele unui animal reprezentind pe toti locuitorii comunitatii,se deghizau in costume care sa nu placa spiritelor rele si isi lasau casele in intuneric si frig pentru a pacali spiritele rele.
Aceasta noapte sfinta era luminata de focul care simboliza unirea tuturor inimilor in iubire.
Ca simboluri universale ale acestei sarbatori,M .Eliade mentiona:
„Ce altceva ar putea fi invazia sufletelor mortilor decit semnul unei suspendari a timpului profan,al realizarii paradoxale a unei coexistente a trecutului si al prezentului?”
„ Arderea focului reprezinta combustia ,anularea pacatelor,greselilor comunitatii care duca la regenerare,la o noua nastere”
Aceasta sarbatoare avea si sensul de sfirsitul recoltelor si de binecuvintare a bucatelor.